Când urmează să pleci în Japonia pentru un an de zile te aștepți la ceva cutremure. Sigur, până ți se întâmplă pentru prima data te gândești că poate te ocolește tocmai pe tine, că nu e nevoie să se întâmple neapărat, uiți pentru un moment că Japonia este situată într-o zonă cu cea mai mare activitate seismică de pe glob.
Aseară nu a fost primul meu cutremur de când am ajuns în Japonia, despre acela am povestit aproape imediat pe Facebook, când se întâmplă ceva asemănător simți nevoia să vorbești cu oameni. Cel de aseară, însă, m-a speriat mai mult decât primul, poate și pentru că trebuie să fi durat aproximativ doua minute. Mi-am dat seama că este mai puternic decât primul și, stând sub biroul meu strașnic, mă gândeam dacă nu cumva este suficient de mare pentru o avertizare de tsunami (A fost, dar numai pentru unul de un metru, iar aceasta a fost ridicată după numai două ore). Sunt sentimente mixte care te încearcă într-un moment ca ăsta: vrei să fii calm în cazul unui dezastru, să gândești limpede pentru a putea lua cele mai bune decizii într-o situație de criză, dar este foarte greu să reziști impulsului de a fugi, ori de a-ți opri corpul din tremurat. Mă gândesc dacă aș putea, într-adevăr, rămâne suficient de calma într-o situație ca aceasta. Nu este o teorie pe care aș vrea să o testez prea devreme, dar ar fi mai indicat, spun eu, să aflu cum aș reacționa instinctiv înainte să fiu surprinsă într-un mod neplăcut.
După ce s-a oprit am ieșit afară din cameră și m-am alăturat comoției din sala de mese, colegele mele de palier dezbăteau aprins situația. Se pare ca eu am fost singura care s-a înghesuit sub un corp solid, dar cred ca nici ele și-au dat seama cât de puternic a fost de fapt.
La final, nu au fost victime sau pagube materiale, avertizarea de tsunami a fost mai mult o precauție, iar noi am rămas numai cu o sperietură zdravănă. Cred că în momente din astea mă îngrijorez mai tare pentru cei de acasă, care stau cu grija mea la auzul a astfel de știri, mai ales când presa romana are tendința de a exagera mereu.
Totul a revenit la normal, însă, pentru că aici un cutremur este la fel de comun precum frigul din sudul Moldovei, iarna.
Ca să vă faceți o idee despre cât de mare a fost, acesta este un grafic al activității seismice din seara cu pricina. După cum puteți vedea, insula Honshu de abia se mai vede . Punctulețele arata numărul de cutremure și gradul de intensitate.
Pentru acei puțini dintre voi care îmi citiți blogul, îmi cer scuze pentru lipsa mea de activitate din ultima vreme. Facultatea este destul de solicitantă și nici nu prea am timp sa văd lucruri noi din cauza asta. Săptămâna viitoare, însă, la Universitatea Waseda are loc festivalul anual unde o să am destule de fotografiat.
Așa că, până la postul următor.
Mata ne!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu