Marți, trei ceasuri bune.

     Marțea este ziua mea preferată de curs. Uitați de așa zisele trei ceasuri rele, cum aici totul pare să fie la 180 de grade aparent și ghinionul meu s-a transformat în noroc. Așadar, marțea este ziua mea preferată. În primul rând pentru că am numai două cursuri și în al doilea rând pentru că îmi plac la nebunie. Îmi este imposibil să nu merg zâmbind prin campus sau să mă simt mai putin decât grozav. Primul curs este unul de keigo, limbajul onorific. Cei care studiază limba japoneză știu exact ce înseamnă asta și cât de greu este uneori să te exprimi corespunzător în fața unui japonez cu statut înalt. Ceea ce îmi place la acest curs e faptul că facem skitt-uri, adică scenarii în care folosim keigo pe care le punem în scenă în fața clasei. Sunt și skitt-uri video făcute special pentru clasă la care radem copios (lucru pe care sensei nu-l înțelege niciodată) și asta pentru că actorii sunt extrem de amuzanți (probabil fără să știe). Al doilea curs este despre cultura tradițională japoneză. Cum nu a fost printre primele mele opțiuni era cât pe ce să nu fac parte din acest colectiv minunat. Asta pentru că la Waseda mai întâi te înscrii la cursuri online și apoi vezi cu ochii tăi despre ce e vorba. Până realizezi că vrei ceva locurile sunt deja ocupate și nu mai poți face nimic. Așa s-a întâmplat și în cazul cursului de cultura tradițională. În cele din urmă eram 16 persoane care râvneau 4 locuri. Nu știu cum s-a întâmplat, v-am spus ca eu sunt foarte ghinionistă de obicei, dar am obținut și eu unul din acele puține locuri. Singura explicație pe care am găsit-o este că aici ghinionul meu s-a transformat, cumva, dar nu tot timpul, în noroc. Cursul este minunat, în fiecare săptămână avem profesori oaspeți invitați din diferite colțuri ale Japoniei, care ne vorbesc, de exemplu, despre diferențele dintre Kansai (関西, de exemplu, Kyoto, Nara, Osaka) și Kantou (関東, de exemplu, Tokyo, Yokohama, Saitama) sau despre ce presupune Yuuzen zome (友禅染), cum să pictăm pe pânză urmând un tipar.

     Sensei-ul nostru a călătorit în peste 65 de tari, printre care și București, poarta mereu haine vii, este extrem de genki (vivace) și are un simț artistic extraordinar.  Marțea asta a venit cineva să ne cânte la acordeon. Da, la acordeonul nostru, care ne încântă pe la nunți. Îmbrăcată într-o improvizație de kimono făcută chiar de ea și cu acordeonul în brațe ne-a încântat mai mult de o oră cu piese ori făcute de ea, ori împrumutate din cultura europeană și adaptate publicului japonez. Avea o voce foarte frumoasă, așa că am filmat o parte dintr-o melodie, să vedeți la ce mă refer.

Sensei-ul oaspete

Și melodia:

Până la postul următor,

またね！