能

  Trag de mine de o săptămână să vă povestesc ce s-a întâmplat la cursul de cultură tradițională de marțea trecută. Din cauza mai multor factori nu am reușit pana acum, dar astăzi m-am hotărât să nu mai amân, indiferent de motiv.

  Așadar, știți din posturile anterioare că marțea este ziua mea preferată și că ora de cultură tradițională nu se aseamănă cu niciun alt curs: adică interactiv, inovativ, experimentativ și toate adjectivele terminate în "-iv" la care vă puteți gândi, cu condiția ca înțelesul să fie, binențeles, unul pozitiv. Ca să nu mai lungesc vorba, săptămâna trecută ne-a vizitat un profesor de nō (能, teatru japonez). Pentru cei care nu știu despre ce e vorba, să obții un bilet la un spectacol de Nō în Japonia este ca și cum ai încerca să obții o audienta la împărat. Știam asta cu mult înainte să ajung în Japonia și recunosc faptul că mersul la teatru Nō devenise una din dorințele mele cele mai arzătoare. Am fost, deci, peste măsura de încântată să văd că pot face acest lucru în cadrul cursului. Partea cea mai bună este faptul ca demonstrația de săptămâna trecuta a fost tocmai asta, o mică demonstrație a ceea ce va urma în ianuarie, când mergem sa-l vedem pe sensei-ul nostru oaspete live.     Diferența dintre teatrul nō și alte arte de acest gen (kabuki\歌舞伎-teatru clasic japonez, bunraku/文楽-teatru de păpuși) consta în improvizație. Artistul nu memorează un scenariu pe dinafara pe care îl recită apoi cu intonație și zel în fața publicului, nu se odihnește doua, trei minute în spatele cortinei în acea mică pauză dintre acte și nici nu-și permite să se blocheze de emoție. Totul este improvizație, mișcările sunt libere, deși nu fără înțeles, nimic nu este fără înțeles în cultura japoneza. Nu știu  în ce constă pregătirea artistului pentru a ajunge la o asemenea performanță, dar cred că este una care nu se termină niciodată. Ca mai toate artele tradiționale japoneze, printre care și sado (茶道, calea ceaiului, sau dacă preferați termenul mai convențional 'chanoyu') nō nu este una la care să renunti pur și simplu pentru ca ea devine un stil de viata care te definește. Nu poți renunța la ceva ce face parte din tine. Asta ar însemna sa te fragmentezi pe tine, esența ta, întregul tău. 

  Dar cred că voi reveni la cursul si sensei-ul meu înainte să mă acuzați de digresiune. Așadar, pe lângă explicațiile lungi și pe alocuri greu de înțeles a ceea ce înseamnă nō, oferite într-o voce adâncă și caldă , sensei-ul oaspete ne-a oferit și o demonstrație live pe care ne-am înghesuit cu toții să o înregistrăm și pe care o voi atașa pentru voi acestui post. Știu că sunt o mie de materiale video pe youtube, dar este altceva când filmezi cu mâna ta, când vezi cu ochii tai și sper numai să puteți simți emoția uitându-vă la el. 

  Binențeles că voi reveni cu un update la acest post în ianuarie, după ce voi vedea o piesa de Nō în adevăratul sens al cuvântului. Până atunci vă las cu câteva poze și materialul video promis.

Și ca să-mi fac sensei-ul de keigo mândră (敬語、limbaj onorific) în loc de vizionare plăcută vă spun:

どうぞ, ごらんくださいませ！(Douzo, goran kudasaimase)

De fapt, o să auziți asta de n ori dacă treceți prin fața unui magazin.

Pentru video aici

În postul următor vă arăt cum se face gyoza.

またね！