窓の雪

 8 februarie 2014 este o zi pe care japonezii și-o vor aminti întotdeauna. Ultima dată cand o ninsoare de asemenea intensitate s-a abătut asupra Tokyo-ului a fost acum aproximativ zece ani. În Romania suntem, cât de cât, obișnuiți cu viscole, fie că stăm în București sau Rădăuți. Aici nu! Ieri s-au difuzat avertismente în legătură cu vremea și autoritățile au îndemnat oamenii să rămână în casă pentru propria siguranță. Eu, româncă bine călită în ninsorile din sudul Moldovei am zis că nu pierd o zi de ceai pentru câțiva fulgi (dimineață erau într-adevăr numai câțiva). Am luat, împreună cu Saori san trenul până în Yokohama. Este și asta o aventura în sine: schimbi trenul de vreo două, trei ori, apoi iei autobuzul câteva stații bune, după care mergi vreo zece minute pe jos, printre niște străduțe foarte întortocheate pe care numai rutina te poate face să nu le uiți. De la stația de autobuz până acasă la sensei vremea începuse deja să se înrăutațească, tineam capul aplecat să nu-mi zboare căciula cu glugă cu tot. 

 Acasă la sensei, ca de obicei, douăzeci de minute zazen (座禅、stare meditativă) apoi câteva ore bune de ceai. După doua ore s-a gândit sensei să tragă puțin de shoji (障子、uși glisante de hârtie) pentru a putea vedea afară și pentru că se potrivea de minune cu decorul. Atunci mi-am dat seama că întoarcerea acasă ar putea să devină o problemă, mai ales că urma să mai stăm cam trei ore acolo, timp în care zăpada nu putea decât să se depună în continuare. Într-adevar, pe la trei și jumătate avea deja în jur de treizeci de centimetri înălțime și sensei suna la gară pentru a întreba dacă merg trenurile. Ăla a fost momentul în care am început să mă îngrijorez puțin. 

 La patru porneam toți cinci, șontâc, șontâc spre autobuz, care, în mod miraculos, era în circulatie. A fost o aventură printre (și nu pot să cred că folosesc cuvântul ăsta în Japonia) nămeți. După cinci minute aveam deja încălțărilem pline de zăpadă proaspătă și deși era puțin inconfortabil n-am putut să nu sar de bucurie pe aici, pe colo, bucurându-mă de sunetul zapezii sub presiunea ugg-silor (care e forma de plural la încălțările astea?:))). 

 Cu tot cu întârzieri, escale și iar întârzieri, o călătorie pe care o faci în mod normal într-o oră și jumătate a ajuns la una de trei ore.

 O mică observație, japonezii nu renunță la umbrelă nicicând, fie că-i ploaie, soare ori zăpadă, deși nu le-a fost de prea mare ajutor, vântul făcând imposibilă folosirea ei, lucru de care și-au dat și ei seama ulterior. 

 Titlul, pentru că mai mult ca sigur vă întrebați ce înseamnă, se citeste "mado no yuki" ('zăpada de la fereastră') și a fost gomei-ul ales de mine la finalul practicii de ceai. Ce inseamnă gomei (ご銘)?  După ce ai terminat de preparat ceaiul, gazda poate, sau nu, să ceară (în limbaj onorific, binențeles) unele obiecte folosite în timpul ceremoniei pentru a fi observate de aproape. Acest moment se numeste haiken (拝見, forma umilă a verbului miru (見る), a vedea. După ce se vorbește puțin despre obiecte, la sfârșit de tot se întreabă care este cuvântului (sau expresia) care crezi tu că exprimă cel mai bine sentimentul pe care ai vrut să-l transmiți prin bolul de ceai oferit oaspetelui. În funcție de anotimp, implicit vremea de afară (temperatură) florile de sezon, etc, gazda alege gomei-ul care exprimă cel mai bine cele spuse mai sus. Sunt nenumarate 'gomei' standard, folosite de toți practicanții de ceai, gândite și alese de marii sensei ai ceaiului, dar asta nu înseamnă că nu poți folosi unul propriu, original, creat de tine. Cel de sus nu este original, l-am ales pentru că s-a potrivit perfect cu vremea și chashitsu (茶室、camera de ceai) nostru cu vedere afară.

 Oare până când va ninge?

Priveliște de la terasă

Numai un fel din nenumăratele wagashi (和菓子, dulciuri tradiționale japoneze) gustate astăzi.

Usagi-chan (兎, iepuraș), 'rebotezat' de mine 'șoricel'.

Până la postul următor,

またね！