17 martie 2014, a doua oprire a zilei după Inari Jinja.
Vremea n-a prea ținut cu noi și pozele au avut de suferit, dar templul este unul dintre cele mai vizitate locații din Japonia, așa că pe ploaie, vânt, ninsoare, taifun, mereu vor fi turiști care se îngrămădesc pentru poza perfectă.
S-a nimerit ca pentru a doua oară să recitesc "Kinkakuji" a lui Yukio Mishima tocmai când am ajuns, cronologic vorbind, la articolul ăsta.
Pentru cei care nu știu,
evenimentele din carte se bazează pe fapte reale, un tânăr preot arzând clădirea din temelii în 1950. Autorul a preluat aceste informații și-a înzestrat personajul principal Mizoguchi cu un caracter capabil de o faptă atât de îngrozitoare. De aici, însă, și până la personalitatea chinuită a lui Mizoguchi așa cum este ea redată în carte e cale lungă. Nu neg măiestria lui Mishima de a expune psihicul uman pe hârtie, pentru cei care i-au citit lucrările știu că el însuși a avut o viață chinuită, însingurată, trecând prin stări psihice care i-au "hrănit" până la moarte geniul, dar eu cred că dezumanizarea lui Mizoguchi în carte este dusă la extrem și, personal, mi-e foarte greu să accept că o persoană ar putea fi atât de chinuită lăuntric. Naiv, poate.
evenimentele din carte se bazează pe fapte reale, un tânăr preot arzând clădirea din temelii în 1950. Autorul a preluat aceste informații și-a înzestrat personajul principal Mizoguchi cu un caracter capabil de o faptă atât de îngrozitoare. De aici, însă, și până la personalitatea chinuită a lui Mizoguchi așa cum este ea redată în carte e cale lungă. Nu neg măiestria lui Mishima de a expune psihicul uman pe hârtie, pentru cei care i-au citit lucrările știu că el însuși a avut o viață chinuită, însingurată, trecând prin stări psihice care i-au "hrănit" până la moarte geniul, dar eu cred că dezumanizarea lui Mizoguchi în carte este dusă la extrem și, personal, mi-e foarte greu să accept că o persoană ar putea fi atât de chinuită lăuntric. Naiv, poate.
Citind cartea, mai ales prima parte și comparând scena cu experiența mea, am ajuns să visez la momentul ăla în timp când Kinkakuji nu era vizitat de foarte mulți turiști (sau aproape deloc) și te puteai bucura de el în liniște și pace.
Am mulți prieteni care nu sunt de acord cu făcutul pozelor în stânga și-n dreapta (obicei foarte japonez, de altfel) care nu te lasă să te bucuri cum trebuie de momentul în sine. Cred, însă, că le poți face pe amândouă și după ce, gândindu-te la cei de acasă ai terminat de prins în cadru câteva scene care să te mulțumească, te poți bucura de priveliștea care se întinde în fața ochilor. Ar fi egoist din partea mea să fiu numai eu cea care simte atâta emoție.
În vârful acoperișului puteți vedea pasarea phoenix "care zboară în timp și spațiu" cum spune Mizoguchi, o metaforă potrivită acestui templu care, după ardere parcă a renăscut din propria cenușă, mai frumos, mai impresionant, mai deosebit.
Numele inițial al templului a fost Rokuon-ji (鹿苑寺) însă datorită foițelor de aur cu care fusese decorat i se spunea, popular vorbind, Kinkaku-ji, numele prinzând atât de bine încât a rămas cunoscut ca atare, azi fiind unul dintre cele mai celebre locații din lume.
Așa cum am spus și mai sus, pozele nu sunt de cea mai bună calitate, însă sper să vă placă la fel de mult ca și cele de până acum (pentru sufletul vostru, pe internet găsiți de toate).
Enjoy!
Până la postul următor,
またね！
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu